duminică, 17 noiembrie 2013

Alergarea între localităţi, noua mea dragoste

Alergare Pischia - Bencecu de Jos. Harta

Vă povesteam recent cum am alergat 86 km pe traseul Timişoara - Arad - Timişoara. Aceea întradevăr a fost cea mai grea alergare de până acum. Dar trecând peste acest detaliu, a fost o alergare diferită, între două localităţi. Am repetat această experienţă sâmbătă, 16.11.2013, pe o distanţă mai scurtă, de 21 km, pe traseul Pişchia - Bencecu de Jos si retur. Nici măcar nu aveam planificată această alergare. Am fost invitat de Bogdan Umanschi şi am acceptat.

Şi de această dată a fost vorba de un grup de oameni mai speciali care şi-au dorit să petreacă sâmbăta într-un mod deosebit, în mişcare prin natură.

Alergare grup 01

Traseul a fost frumos, am alergat pe o stradă aproape necirculată, fapt care a redus poluarea şi riscurile asumate data trecută. Ne-am întâlnit şi acum cu prietenii noştrii, dealurile, care ne-au întâmpinat cu urcări şi coborâri provocatoare. Având în vedere că scopul era să ne simţim bine, am alergat la o viteză potrivită pentru fiecare. Cu această ocazie m-am bucurat să cunosc şi câţiva oameni noi. Deşi ne-am întâlnit prima dată, nu ne simţeam străini şi vorbeam în mod natural, pasiunea pentru alergare apropiindu-ne.

Am pornit din apropiere de Pişchia, am trecut prin Bencecu de Sus iar aproape de ieşirea din Bencecu de Jos ne-am întors. Priveliştea era la fel de frumoasă şi la întoarcere. Printre noi s-au aflat şi persoane care nu mai alergaseră 21 km şi simţeau nevoia să depăşească această barieră mentală. Spre bucuria tuturor, au reuşit acum. Vreau să-i felicit încă o dată!

Alergare grup 02

La întoarcere vorbeam cu Bogdan Umanschi despre viitoarele alergări lungi. Vrem să ne antrenăm cât mai bine pentru anul viitor, când vom repeta alergarea pe traseul Timişoara - Arad - Timişoara. Antrenamentul nu va fi doar pentru acel traseu, speranţa noastră este să ne adaptăm în aşa fel încât să putem participa şi la competiţii serioase de ultra-running pe viitor. Dar până atunci trebuie să depăşim şi noi nişte bariere fizice şi mentale. A mea este cea de 100 km momentan şi vreau să o depăşesc anul viitor. Un posibil traseu ar fi Reşiţa - Timişoara. Dar până anul viitor am timp să mă mai gândesc şi la altele. Între timp, pentru o distanţă mai scurtă am observat că am putea alerga pe traseul de acum, alergând în continuare din Bencecu de Jos, până închidem cercul ajungând din nou în Pişchia. Probabil se vor aduna aproximativ 40 km pe un traseu superb.

Alergare Pischia - Bencecu de Jos. Harta posibil traseu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Recomandări